Miercuri - 21 noiembrie 2007
Dimineaţă de noiembrie
Sfârşit de noiembrie cu ceaţă pe vale şi brumă peste tot, frig dar a ieşit soarele şi e senin, cel puţin aici. De mult nu a mai zâmbit atât soarele. :)
Am plecat afară. Deşi e frig, acum că bate soarele este mai cald decât în casă.
Peste noapte gheaţa a îmbrăcat totul: ce a mai rămas din florile de peste vară, fructele rămase, fire de iarbă, crenguţe.
Toate au căpătat forme fantastice, acoperite fiind de turnuri şi turnuleţe, aşchii, rozete şi alte forme în care a "crescut" gheaţa.
Totul este monoton acum de la distanţă, aproape într-o singură culoare. Totuşi în tufe a mai rămas din vară câte un stro de culoare: o frunză colorată în verde şi vişiniu de mur, o frunză galbenă de salcie sau cate o tufă plină plina de măceşe sau poame de păducel.
Aveam în cap dorinţa de a fotografia nişte păsări. Văzute dar mai ales auzite o mulţime de păsări: piţigoi de multe feluri, trogolodiţi care ţipau din tufe, cocoşari se auzeau pe vale, sunete de flaut în depărtare de la mugurari, cate un sunet prelung ca un scâncet de la un şorecar, gaiţe care răpitori imitau şi multe altele.
Am vrut să plec singur, Lăbuş nu s-a lăsat deşi l-am tot gonit şi... cu mine a venit.
Oricum treabă a făcut, mai mult pentru el, şi 5 căprioare şi 2 vulpi a scos dar tot doar pentru el, departe de ochiul aparatului de fotografiat.
Gheată a fost dimineaţă iar mai târziu soarele în mii şi mii de stropi a tranformato. Peste tot în câmp licărind mii şi mii de ochi mici.
Iar de aproape fiecare ochi în el o lume inversă închisă avea.
Păsări... cu ele nu am prea reuşit.
cosmln
miercuri, 21 noiembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
"Iar de aproape fiecare ochi în el o lume inversă închisă avea"
Genial,my friend
ce aparat ai folosit si, mai ales, ce obiectiv, pentru poza aceasta cu picaturi, absolut superba? btw...excelente si celelalte fotografii. Astept raspuns! :)
buna Aditzoy,
in primul rand vad ca lipseste de aici varianta de a da un reply laun somentariu... rau destul
in al doilea rand multumesc de aprecieri.
legat de ce scule, cred ca cel mai bine ar fi sa te uiti in exiful imaginii, eu eram cu 2 aparate, vreo 3 lentile la mine... nu mai stiu exact acum care.
dar presupun ca era obiectivul de sigma 150 macro
cosmln
p.s. daca e cazul lasi o adresa de mail si iti raspund mai exact acolo
@sneji
multam... stiu
;)
:P
:)
cosmln
embun pagi yang begitu cerah
pagi-mentari.blogspot.com
Trimiteți un comentariu