#8

În toată ţara ninge... aici nu

16 decembrie 2007... pe râul Timiş, lângă localitatea Urseni (la câţiva kilometri de Timişoara)

Pe unde e linia galbenă am fost şi eu :)

Zi urâtă, închisă şi nepotrivită pentru scopul meu principal... să fac fotografii. Până la urmă sa dovedit a fi nepotrivită şi pentru scopul secundar... sa văd păsări... foarte puţine, altădată acolo erau cu mult mai multe păsări. Partea bună e că jos era destulde îngheţat şi de data asta nu am făcut tocuri.

Cum spuneam lipsă de păsări... dar au început să fie văzute când plecam deja înapoi iar lumina deja era şi mai "bună". Poate am văzut aşa puţine că am mers atât de târziu? Abia am ajuns pe la 12 si ceva acolo.

Până la urmă din cele circa 70 de shoturi am găsit două care sunt mai cumva în rest pauză.

Piţigoiul codat (Aegithalos caudatus) pasăre mică ~10cm cu tot cu coadă, fără este ca o nucă cu pene, cioc şi ochi. Apare la noi în două forme: una cu cap alb şi una cu cap dungat (ca şi cea din fotografie). Cea cu cap alb este considerată formă nordică dar la noi procentul este cam 50/50. Pe cât este de mică pasărea pe atât este de mare cuibul: un ovoid lung de circa 20 cm şi lat de circa 10 cm. La exterior din păr, muşchi şi licheni toate cusute cu fire de păianjen... o bijuterie. Înteriorul este umplut cu pene şi nu rar in martie cînd face cuib se poate vedea un piţigoi cu o pană, mai mare decat el, zburând grăbit spre cuib.

Egreta albă/mare (Egretta alba) este o specie tot mai des văzută acum. Nu cu mult timp în urmă a fost în pragul dispariţiei. Şi oare de ce: din cauza humanoizilor care se cred stăpâni pe toate iar de data asta din cauza femelelor lor care doreau egrete la pălărie. Asă că masculii mereau în mai câd face cuib şi da cu puşca in tot ce se poate şi omoară de două ori şi adulţii care purtau penele numite egrete şi ouălele deja în cuiburi...
În fotografie se pot observa şi doi stârci cenuşii (Ardea cinerea)... asta pentru eventuali cârcotaşi :))

#7

De ceva vreme nu am avut internet... şi nici timp să scriu.
Acum am şi net şi ceva timp...

9 decembrie 2007

Pişchia... localitate nu foarte mică la circa 25 de km NNV de Timişoara, iar la 1-2km se află pădurea Pişchia şi acumularea de la Murani (sau de la Pişchia... fiecare cum vrea). O mică rezervaţie ornitologică (declarată pentru păsări)... dar teren privat... aşa ca fiecare face ce vrea... sau mai exact ce vrea/ce te lasă proprietarul. Până la urmă ni s-a dat voie să întrăm.

Dimineată nu foarte rece iar cerul când şi când senin. Am ieşit la numărat de păsări/fotografiat/sau doar ieşit afară :)

Nu foarte multe păsări (câteva sute de raţe... mai ales raţe mari).
Ca de obicei cîteva fotografii însoţite de câteva date despre cine este acolo.

Raţe mari (Anas platyrhynchos)... despre ele nu mai spun nimic... puteţi citi în altă intrare de blog (dacă vreţi)

Raţa sunătoare (Bucephala clangula) specie care apare la noi numai iarna când vine din Nordul Europei sau din Siberia... deşi poate că uneori cuibăreşte la noi (uneori fiind observată vara). În fotografie sunt trei masculi, femela este colorată în cenuşiu-deschis, cu capul cafeniu închis.

Sticletele (Carduelis carduelis) se adună iarna în stoluri gonind peste câmpii în sunet de sticle sparte "stiglitz-stiglitz" căutând plante cu seminţe... mai ales scaieţi. Vara pot fi auziţi perechi perechi în parcuri, grădini şi mai rar în păduri prin vârfuri de copaci unde-şi construiesc cuibul.


Piţigoiul de stuf (Panurus biarmicus) este întâlnit mai ales iarna prin locurile cu mai mult stuf. Aici hoinăreşte în grupuri de circa 10-20 de exemplare după seminţe de trestie şi de papură. În fotografie este un mascul femela fiind mai brunie şi lipsindu-i acea "mustaţă".

Deşi fără prea multe succese ornitologice sau fotografice totuşi a fost o zi în aer liber, o zi superbă şi... cu tocuri de nămol.

sper că mâine (16 decembrie să mai ies un pic pe undeva... poate revin :) )

#6

1 Decembrie 2007
mi-ar fi plăcut să reuşesc să fotografiez ceva în Alba Iulia, dar... am ajuns prea târziu... cursurile... poate anul viitor

Duminică 2 Decembrie 2007

Am primit vizita unor prieteni de la Timişoara iar împreună cu ei am decis să facem o mică excursie la poalele Retezatului.
Dimineaţă pentru că aveam maşină la dispoziţie am vrut să profit şi să văd primele raze ale zilei "căzând" pe "capul" Retezatului ... excursia începe cu un drum spre Haţeg spre un loc mai înalt cu o panoramă mai bună.

Retezatul:

Şi către Haţeg, cel ascuns în ceaţă:

Tura a început pe un drum forestier la deal, cât de sus vom putea/vrea să ajungem. Este iarnă şi cum vietăţile în mare parte lipsesc trebuie să găsesc alt subiect pentru fotografie. Acum prefer să fotografiez apa, în toate formele ei, dar mai ales ghiaţa şi păsările.

Şi pentru că vorbeam de păsări... reuşita zilei:

Şorecarul comun (Buteo buteo) este probabil cea mai larg răspândită şi frecventă specie de pasăre răpitoare de pe la noi, cam cât o cioară (45-50cm) iar pe la noi de găsit/văzut în toată ţara. Foarte des este văzut planând la mare înălţime. Cuib este construit de obicei în copaci înalţi sau pe stânci. Numărul exemplarelor creşte iarna datorită păsărilor nordice.

Înainte de coborâre o ultimă panoramă... în prim plan este satul Sălaşul de Sus:

#5

alt sfârşit de săptămână, alte zile de Cluj, alte cursuri

Vineri 30.noiembrie.2007 Cluj-Napoca

Dacă sunt aici atunci trebuie să merg să caut raţa, şi acum fără succes... dar au fost altele. Multe alte păsări au fost răbdătoare cu mine şi s-a mai întâmplat ceva frumos azi... a nins. A nins frumos, a acoperit tot ce era rău şi murdar. Totuşi nu a fost destul de puternică... a durat doar o zi.

Lacul din parc a îngheţat şi aici au mai rămas doar câteva raţe acolo unde intră Someşul, în schimb pe râu păsări noi au fost pescăruşii, care de departe au putut fi observaţi trecând în zbor: grupe grupe, mai mari mai mici.

La râu doar raţe dar pe măsură ce acestea primeau "mită" au început să apară şi pescăruşii pe care era o plăcere să-i urmăreşti cum "vânau" pâinea din aer, iau uneori se bateau cu raţele sau între ei. Poate o să întrebaţi ce pescăruşi sunt ăia... aici nu este mare... acolo sunt pescăruşi.

Mulţi pescăruşi pot apărea în interiorul ţării, chiar să cuibărească iar de data asta prezenţi au fost pescăruşii răzători. Acum ei sunt în penaj de iarnă (vara au penele de pe cap colorate în negru ca ardezia). Şi tot acum se pot vedea păsări cu pene albe sau cu pene maro în aripi (cei cu pene maro sunt cei tineri).

Pescăruşul râzător (Larus ridibundus) poate cel mai frecvent pescăruş din România, dar sigur cel mai frecvent din interiorul ţării, cuibărind uneori în colonii de sute de exemplare. Foarte interesant la el este schimbarea coloritului iarna/vara. Întâlnit aproape pe orice baltă dar cuibăreste foarte izolat uneori la mare depărtare de locul de hrănire. Foarte des văzut la gropile de gunoi sau după tractoarele care ară.

Pe lângă pescăruşi şi raţe, iar printre ele un răţoi atât de nedumerit de ce fac pescăruşii încât a început să se scarpine în cap... cu piciorul că nu are mîini săracu de el :)

tot la festin au început şi ciorile să apară, iar eu m-am bucurat mai ales de prezenţa unei ciori grive care m-a suportat destul de mult încât să fac nişte fotografii de care să fiu mulţumit.

Ciora grivă (Corvus cornix) specie destul de frecventă în pădurile din zonele joase. Uneori şi în oraşe sau alte aglomerări umane mai ales în Delta Dunării. Este considerată a fi foarte stricătoare mai ales din cauză ca mâncă ouăle/puii altor păsări. Cuibul, singuratic şi nu în colonii ca şi cioara de semănătură, de obicei situat la mare înălţime dacă nu în tufe spinoase.

După spectacolul dat de păsări pe Someş, a început natura să dea spectacol prin ninsoare la început mai timidă apoi mai dezinvoltă încât m-am decis să plec în grădina botanică. Ar fi putut să fie un teren de "vănătoare" frumos pentru fotografiat. Şi chiar a fost.

Cocoşarul sau sturzul de iarnă (Turdus pilaris) este foarte frecvent mai ales în perioada de iarnă dar de câteva zeci de ani acesta şi cuibăreşte în România, mai ales în Transilvania. În parc era adunare mare printre crengile unei sâmbovine (Celtis australis) în căutare de fructe.

În această ultimă ninsoare puteţi vedea şi ninsoarea... şi era doar la început... ce frumos a fost.

Sturzul de vâsc (Turdus viscivorus) specie frecventă mai ales în zona deluroasă şi de munte. Iarna d emulte ori în stoluri de zeci/sute de exemplare. Are o predilecţie pentru fructele de vâsc, contribuind la răspândirea/diseminarea acestuia.

#4

noaptea de 24 pe drum spre Moldova... trenul foamei (ştiţi voi Timişoara-Iaşi)

25.noiembrie.2007, Moldova, Parcul Natural Vânători Neamţ

După o noapte de "dormit" în tren, într-un vagon supraîncălzit (e adevarat că e mai bine decât să nu fi fost căldură) tot ce voiam era să umblu un pic pe afară... iar asta s-a întâmplat în Parcul Natural Vânători Neamţ (acesta fiind şi ţinta mea şi casa mea pentru câteva zile).

dacă cineva vrea să ştie mai multe despre aceasta:
pagina parcului
harta
uneori mai sunt probleme... insistaţi

Motivul existenţei lui şi mai ales dorinţa personalului de acolo: să readucă zimbrul în libertate în pădurile României, iar dacă totul merge după cum vor ei... mult nu o să mai fie. Multe amintiri mă aduc în această zonă, unele legate de meseria mea... aici am făcut primele voluntariate, am publicat prima lucrare. Altele nu... Prima impresie când am ajuns a fost dată de sediul administaţiei parcului... este super. L-am mai văzut odată când încă era în "durerile facerii" dar acum e gata.
Când intri deja din usă eşti întâmpinat de sigla parcului, iar în interior în muzeu la loc de mare cinste unul dintre zimbri "veghează".
Am lăsat bagajul şi am plecat spre Dragoş-Vodă, o mică rezervaţie/grădină zoologică nu departe de Mânăstirea Neamţului.

Poate odată voi mai prezenta şi povesti şi despre mănăstirile zonei chiar dacă nu întotdeauna am avut amintiri plăcute despre ele (poate că şi eu sunt de vină).

Plimbarea m-a dus pe unele din locurile în care odată am călcat ca voluntar, frumoase şi iresponsabile timpuri. Aş fi vrut să fotografiez câte ceva dar timpul scurt şi vremea nefavorabilă nu mi-au permis decât să imortalizez câteva ciuperci şi nişte vrăbii... multe vrăbii... de 2 feluri :).

Vrabia de casă, bărbătuşul... acum în haine de iarnă nu atât de strălucitoare ca şi primăvara sau vara dar la fel de gălăgios
şi o femelă, mai modestă la îmbrăcăminte
Vrabia de casă (Passer domesticus) este una dintre cele mai frecvente păsări la ora actuală fiind prezentă aproape pe tot pământul cu predilecţie în sau pe lângă aşezările omeneşti. Este prezentă tot timpul anului iar cuib îşi face în cele mai variate şi ciudate locuri... doar să semene cu o scorbură.

şi vrabia de cîmp uşor de recunoscut după "virgula" din obraz

Vrabia de câmp (Passer montanus), nu atât de comună ca şi surata ei aproape domestică dar totuşi frecventă şi de multe ori întâlnită şi acolo unde nu sunt oameni trăind bine mersi încă şi în sălbăticie. Este şi puţin mai mică.

Mai multe... poate altadată

#3

Vineri 23.noiembrie.2007

Cluj

De aseară am ajuns la Cluj, în cap doar să merg dimineaţă şi să regăsesc raţa mandarin... să vad ce poate noul body.

Dimineaţă... am plecat să plătesc căminu că altfel... după "chel de bani". Următoarea oprire magazinul de pe colţ să cumpăr pită... nu pentru mine, pentru raţe, eu am mâncat o plăcintă cu varză (bunicică). Am ajuns în parc. Din nou nu-mi vine să cred, acelaşi spectacol pe care-l vezi pe la televizor, multe raţe, blânde, care aproape că mâncă din mâna oamenilor... Intrăm în Europa? hmmm... dar unde am fost până acum? Poate că ne mai civilizăm? Dar să las filozofia că eu nu pentru aia am venit... vreau să fotografiez răţoiul.

Mi-am găsit un loc care să-mi placă (soarele ăla puţin care era să fie în spate), am pregătit aparatul şi am început să îmbucătăţesc felii de pâine... sa nu se înnece raţele :). Am lăsat rucsacul în spatele meu, restu de pâine tot acolo pe tufă. Arunc ceva pâine... pentru mituire... iar raţele încep să vină... eu click acolo click dincolo si au mancat tot... încep să-şi piardă interesu. Mă întorc să iau altă felie... nu mai este pâinea... se pare că totuşi încă nu ne-am civilizat destul. Iau rucsacul de acolo, pun lângă mine... ca doar nu ar fi primu rucsac pierdut... şi altă pâine.

Câteva rezultate ale mitei,
un mascul

o femelă

portrete

mascul şi femelă (colaj)

şi în zbor, un răţoi

Despre subiect:
Raţa mare (Anas platyrhynchos) este cea mai frecventă raţă (cel puţin la noi) fiind şi strămoş pentru multe rase de raţe domestice. La noi tot timpul anului, de multe ori iarna în număr mai mare şi tot iarna este gregară (mai multe la un loc), peste tot în zonele cu bălţi/râuri cu vegetaţie. Cuibul de obicei pe sol în ierburi, dar şi în scorburi sau cuiburi vechi de cioară.

Mai târziu plimbarea a continuat în grădina botanică. Ca surpriză plăcută, am reusit să fotografiez o veveriţă... si sunt relativ mulţumit de rezultat. Sper să vă placă şi vouă (asta dacă citeşte cineva asta).

Despre subiect:
Veveriţa (Sciurus vulgaris) animăluţ de până la 30 de cm cu o coadă aproape la fel de lungî, viariabil colorat de la roşu cărămiziu până la aprope negru. Destul de frecventă la noi în ţară acolo unde sunt păduri sau parcuri mari. În unele parcuri s-a învăţat să ia hrană (mai ales nuci) de la oameni. De multe ori mai uşor de găsit urmele ei decât pe ea. De multe ori face cuib ca şi păsările la furca unui copac (o "minge" de crenguţe, iarbă, muşchi cu o intrare laterală), alteori şe adăposteşte în scorburi.

Tot azi o întrebare: care este diferenţa între poză şi fotografie? Habar nu am... poate una e doar click şi alta cică încerci să şi gandeşti înainte de click? Dar sunt sigur că unele poze devin fotografii de referinţă, deci? (care nu are ce face este binevenit să răspundă la asta) Răţoiul nu a fost de găsit, poate altă dată. Dacă nu, poate, odată voi pune aici una dintre fotografiile vechi... o frumuseţe (de pasăre, nu era vorba de fotografie sau poză????).

#2

Miercuri - 21 noiembrie 2007

Dimineaţă de noiembrie

Sfârşit de noiembrie cu ceaţă pe vale şi brumă peste tot, frig dar a ieşit soarele şi e senin, cel puţin aici. De mult nu a mai zâmbit atât soarele. :)

Am plecat afară. Deşi e frig, acum că bate soarele este mai cald decât în casă.
Peste noapte gheaţa a îmbrăcat totul: ce a mai rămas din florile de peste vară, fructele rămase, fire de iarbă, crenguţe.

Toate au căpătat forme fantastice, acoperite fiind de turnuri şi turnuleţe, aşchii, rozete şi alte forme în care a "crescut" gheaţa.
Totul este monoton acum de la distanţă, aproape într-o singură culoare. Totuşi în tufe a mai rămas din vară câte un stro de culoare: o frunză colorată în verde şi vişiniu de mur, o frunză galbenă de salcie sau cate o tufă plină plina de măceşe sau poame de păducel.

Aveam în cap dorinţa de a fotografia nişte păsări. Văzute dar mai ales auzite o mulţime de păsări: piţigoi de multe feluri, trogolodiţi care ţipau din tufe, cocoşari se auzeau pe vale, sunete de flaut în depărtare de la mugurari, cate un sunet prelung ca un scâncet de la un şorecar, gaiţe care răpitori imitau şi multe altele.

Am vrut să plec singur, Lăbuş nu s-a lăsat deşi l-am tot gonit şi... cu mine a venit.

Oricum treabă a făcut, mai mult pentru el, şi 5 căprioare şi 2 vulpi a scos dar tot doar pentru el, departe de ochiul aparatului de fotografiat.

Gheată a fost dimineaţă iar mai târziu soarele în mii şi mii de stropi a tranformato. Peste tot în câmp licărind mii şi mii de ochi mici.

Iar de aproape fiecare ochi în el o lume inversă închisă avea.

Păsări... cu ele nu am prea reuşit.

cosmln

#1

Luni - 20 noiembrie 2007

O prima scurtă notă:

Săptămâna trecută (joi) am primit noul meu aparat de fotografiat, Canon 40D. dar până ieri (19.noiembrie.2007) încă nu am apucat să mă "joc" cu el.

Este cu adevarat o bijuterie iar un review profesional în care să studiaţi cam ce doriţi voi găsiţi la: canon40d

Prima impresie a fost diferenţa uriaşă faţă de ce eram obişnuit (350D şi 400D ).
Următoarea impresie: habar nu aveam cum pornesc LiveView, cum schimb diafragma... cîteva minute de butonări şi de studiu al manualului şi am aflat... e genial (ce sunt alea cu altă ocazie sau google voi).

Pentru cei care nu au ieşit din casă zilele astea (dar poate totuşi au văzut la televizor) vremea a fost şi este rea e ceva vreme deja.

Totuşi aveam bijuteria şi eu... am plecat un pic la plimbare prin Timişoara (pentru cei care nu ştiu am fost căteva zile pe acasă, plec dimineaţă). Nu am prea avut ce să fac iar lumina existentă nu m-a ajutatprea mult astfel că am lucrat cu niste caracateristici nu tocmai de invidiat: timp de expunere circa 1/200, diafragma 5,6 şi !!! ISO800.

Puteţi vedea două dintre rezultate (eu sunt foarte mulţumit):

Troglodytes troglodytes sau mai pe româneşte: ochiul boului, pănţăruş dar mie îmi place să-i spun troglodit.

Câteva cuvinte despre:

Are dimensiunea de circa 10 cm, iar asta face din ea una dintre cele mai mici păsări de la noi (există doar două specii mai mici la noi în ţară... mă refer la cele obişnuite), De găsit cam în toată ţara pe unde sunt păduri cu tufe (de la munte până la câmpie) . Cuibul este sferic/oval, cu o gaură laterală de acces, mascat de licheni şi muşchi, construit de regulă pe sol sau între rădăcini ori crăpături de piatră sau într-o scorbură largă. Iarna coboară în zonele de şes, mai adăpostite, fiind văzut (dar mai ales auzit) adesea în grădinile şi parcurile oraşelor.

Corvus frugilegus sau mai pe româneşte: cioara de semănătură.

Câteva cuvinte despre:

Pasăre mare de circa 47 cm. Observată de multe ori în stoluri uriaşe de mii de exemplare (mai ales iarna). Cuibăreşte, şi poate fi observată cu precădere în regiuni de câmpie, în colonii, uneori de sute de cuiburi. Cuiburile le instalează în arbori, adesea mai multe pe acelaşi copac. Penajul este negru cu reflexe metalice.

Pentru alte întrebări... cine vrea să ma găsească... mă găseşte.

cosmln